AdSkywalker

baiat - 45 ani, Buzau, Romania
244 fani - 31.711 vizitatori

Cunoaste pe Adskywalker pe Twoo


Verifica-i profilul

Blog / „Căderea în sus”

sâmbătă, 18 septembrie 2010 la 11:35

„Căderea în sus”
Sau
Aflarea „Firului Ariadnei” în „Labirintul lui Dedal”

„Tot ce se-ntîmplă e vrednic de slavă pentru că nimic nu se petrece în afară de gîndul dumnezeiesc” Leon Bloy - „Începutul lui Cristof Columbul”

Probabil vă întrebaţi din nou…ce mai vrea şi ăsta să zică?…”Căderea în sus” a cuvîntului ce zideşte nu este decît firul întins (al vechii Ariadne) care ne călăuzeşte prin locul rătăcirii, al confuziei şi încurcăturii primejdioase din abramburita lume de ieri de azi şi mai dihai de mîine…pînă la finalul eonului. Să fie clar aceste rînduri nu-s adresate orşicui, ci acelor „prieteni răniţi ai Mielului” după cum ne spune Kierkegaard, de aceea ceilalţi sînt invitaţi politicos să deschidă televizorul la telenovelistica de preţ valutar sau chaturile de socio-tembelizare depersonalizantă facebook-iană sau de alt soi. Despre acest soi de cuvînt („logos”, „davar”, etc) vreau să vă vorbesc, scriind. Adicălea, ce veţi murmura în barbă…pai hotărăşte-te omule, ori spui…ori scrii. Păi îs mai hotărît ca întotdeauna….aşa cum Einstein a conceput a „patra dimensiune” prin conexia spaţiului cu a timpului, aşa şi eu vreau să vă aduc o boare prin cuvîntul spus-scris. Aduceţi-vă aminte despre Mamunkan, o carte celebră a Budismului Zen care spune ce zic toţi înţelepţii: „Cuvintele nu exprimă lucruri, frazele nu exprimă mişcarea minţii. Cel care primeşte doar cuvinte este pierdut, a te opri la fraze înseamnă a fi indus în eroare” Şi are dreptate, „davar”, expresia pentru cuvînt din ebraică înseamnă şi ce am scris, dar şi..lucru. Să mă exprim mai precis…Wurmbrand (pe care l-a salvat de la moartea din puşcăriile comuniste, „Sfîntul închisorilor” – Valeriu Gafencu, - cum povesteşte Nicu Steinhardt), pe cînd l-am vizitat în fugă în America, printre alte lucruri mi-a zis: se spune că un orb a cerut unui amic să-I descrie laptele. Amicul i-a zis ca laptele este alb, etc…Orbul, nedumerit l-a întrebat atunci….”Ce înseamnă alb?” amicul, zîmbind: „Albul este culoarea lebedei”…”Cum este lebăda?”, replică orbul. Amicul exasperat îi spune orbului: „Este o pasăre cu gîtul îndoit”…etc…Orbul a ridicat din umeri şi sprîncene, atunci amicul ia zis: „Atinge-mi cotul şi acum vei înţelege ce am vrut să zic” (un mundan, la hristoidicul: ”vino şi vezi!”). Aşadar Cuvîntul este şi lucru, iar ştiinţa modernă a demonstrat cum că, cea mai mică particulă din sosmos…quarcul cu dimensiunea de 10 la minus 14 din metru, vine din….”nimic”, tocmai ce zicea şi Biblia. „Căzutul în sus” este Cuvîntul lăsat să lucreze şi nu să pună termopane sau să anvelopeze telenovelistic manelele….ci să zidească, să mişte, să crească! „Ceea ce cuvîntul spune, imaginea arată în tacere”, spun Sfintii Părinţi ai celor şapte Sinoade. Duhul frumuseţii („care va salva lumea” - Dostoievsky) este o poezie fără cuvinte. Se spune că frumuseţea vine din interior şi aşa este numai că referirea se face la prima treaptă a uceniciei cunoaşterii, deoarece depaşind acete nivel, vezi apofatico-catafatic tot cosmosul frumos, (prefer acest termen deoarece e tot frumuseţe şi nu numai utilitarism…univers!) pentru că ea, vine din toate părţile, cu condiţia să fie reflectată de lumina din interiorul fiecăruia. Ştiţi bine că nu putem vedea fără reflexia luminii obiectele, aşadar nu putem fi frumoşi fără ca Lumina să fie în noi înşine, fără ca acel cuvînt (spaţiu-timp) să lucreze, transfigurîndu-ne dar rămînînd la fel de conştienţi că sîntem noi înşine, sau poate „El-înşine”! „Îi transformă în lumină pe cei care-I luminează” – Sfîntul Simeon. Cînd eram mic mergeam cu mama de mînă şi ma uitam în jur şi vedeam sau căutam albul şi negrul şi în mintea mea, dincolo de filmele holywoodiene, ştiam că albul va învinge, îmi imaginam ca şi cum ar fi soldaţi îmbrăcaţi asemenea, luptîndu-se de zor. Mai tîrziu, bătînd bibliotecile şi consumîndu-mi ultimul ban pe cărţi, am învătat, regăsindu-mi ideea că, de exemplu în Hexaimeron, nu se cunoaşte noaptea…”a fost seară şi a fost zi…” Seara nu este decît o pasivitate luptătoare, plină de lumini încă nedeclanşate, aşa cum în negru şi alb sînt cuprinse toate nuanţele curcubeului. Îmi aduc aminte de Sf. Serafim de Sarov cel „învăluit în lumină” în experienţa Luminii Celei de a 8 a zi, ziua nesfîrşită, Taborică, cu Motovilov, extraordinar pasaj….ne relevă dimensiunea…”căderii în sus” aşa cum „lumina luminează în întuneric…şi întunericul nu a cuprins-o”. Grigorie de Nyssa spune cum omul care înţelege… „cade în sus”: „Ai devenit frumos, apropindu-te de lumina-Mi”. A fi în lumină înseamnă a fi într-o comuniune lămuritoare care descoperă imaginile fiinţelor şi lucrurilor, le cuprinde logosurile conţinute în gîndirea divină şi iniţiază astfel în integritatea lor desăvîrşită, cum frumos grăieşte Paul Evdokimov în „Arta icoanei, o teologie a frumuseţii”. Dincolo de explicaţiile exhaustive nu ne rămîne decît acea senzaţie mistică (atenţie condesatori ai vidului cum înţelegeţi acestea!) de a ne aparţine nouă, celor din jur si întegului cosmos, după cum undele unei pietre aruncate în apă încep de la ea să se propage şi într-un final se întorc tot la ea…îmbogăţite.

Acelaşi pentru cei care mă ştiu,
Oricine pentru alţii,
I.G.


Comentarii 22


  • 50

    2008vio 25 octombrie 2010

    ..frumoasa descrierea albului pentru orb....
    ..daca ochiul cuiva e in intuneric , cat de mare ar fi intunericul din el?


  • 57

    r_o_g_v_a_i_v 9 octombrie 2010

    - AdSkywalker:
    - ilina_palici:
    - lyvigeor13:
    - r_o_g_v_a_i_v:
    e interesanta tema caderii, si imi place titlul :"caderea in sus"
    cu totii cunoastem caderea: esecul,greseala,pacatul,patimirea,ne sunt obisnuite,chiar naturale....insa putini stiu, ca tocmai ea, caderea, poate fi o rampa de lansare spre o viata plina de prezenta Domnului Iisus
    caderea imi ofera prilejul de a ma privi pe mine, caderea imi arata limitele si ma aduce in pragul convertirii ....caderea imi arata clar ca omul e o fiinta care nu poate obtine dintro data binele,cunoasterea, frumosul
    dar nu caderea trebuie laudata ci puterea lui Iisus de a ne scoate din ea


    <Caderea in sus> poate semnifica si acel <zbor inspre cer> si NU este cunoastere a esecului datorat greselilor, a pacatelor sau a patimilor, ca vicii inradacinate in fiinta omului. Pacatul NU este starea naturala a omului, ci este produsul vointei, ca alegere sau selectie provenita din liberul arbitru. O patima poate fi ca urmare a lipsei unui filtru excitabil la nivelul stratului cortical receptor impotriva stimulilor dinauntrul organismului avand drept consecinta NEVOIA „caderii” in respectiva patima. Un pacat repetat constient devine patima sau viciu, adica nevoie sub pulsiunea exercitata interior de organism, propagate in psihic la nivel preconstient si constient, care tind astfel spre descarcare. Caderea NU reprezinta „o rampa de lansare spre o viata plina de prezenta Domnului Iisus”, dar POATE oferi prilejul unei autocunoasteri prin constientizarea unei anumite stari: te descoperi pe tine, ajungi la aurocunoastere, te privesti cunoscandu-ti limitele, stii pana unde poti razbate, cazi, te ridici, constientizezi cauza, o descoperi descoperindu-te pe tine... Convertirea implica autocunoastere si descoperirea sursei din cauza careia s-a produs caderea -pentru a nu mai repeta-, implica regretul sau cainta din adancul sufletului si inca ceva despre care nu voi scrie.
    O intrebare pentru rogvaiv: ce motiv ai pt ca sa ma fi trecut in lista neagra? Nu am interrelationat niciodata. De ce? Poti oferi o motivatie transparenta? Iti e teama de ceva anume?

    UITE , Lyv, ca ai nenorocit-o pe biata Rogvaiv, ce ti-a facut sa-i bati pe la feresti cu astfel de termeni?

    Eu n-o cunosc, cum nici pe multi, dar darul rostirii tale mai de sus are de dorit in duhul traditiei rasaritene.

    "Stare naturala? Ce e aia? Ideile dumnezeiesti ce-si susura izvorul in energiile divine, si nu-n fiinta dumnezeiasca, au creat in om ceva"natural" ?De cind cu palaria lui Rousseau pe ulita? Pai poate mai venim s-adaugim si harul, ca sa-l facem supra-natural, si-atunci, no, tocma, bine, ii salutam si pe Augustin, pe Aquinas, si ne-am potcovit bine...Iar taiem firul in patru.

    sarmana tzara apuseana, de unde te-o mai izvodit nevoia/ de ce-nsetati asa de mult de Augustin, sau Aquinas, sau Scot Erigena?

    "nevoia" "caderii"

    wow, o alta scuza. Eu n-am nici o nevoie, Lyv, tu poate voiai sa spui putinta caderii, Dumnezeu stie El ce face, dar ca sa-I spun ca m-a creat cu neuroni ce fire up on "bare necessities" of life...Wow. Ma dau de-a dura!

    Ilina

    parerea mea estea ceea ca sunt lucruri care merita sa discuti despre ele si in acest spatiu...profan, dar pana la o anumita limita, dincolo de ea trebuie sa pastram decenta ...vechii oameni nici nu scriau cuvantul dumnezeu pentru ca era sacru...de fapt toata viata lor, d ela imbracat la dezbracat er ain rugaciune, acum sa mai pastrat doar la vesmintele clericilor.....deci, nu este cazul sa amestecam lucrurile cu ceea c enu cunoastem, referitor la psihologie sia ltele...sunt lucruri omenesti, merg combinate dar in duh, nu ecumenist, altfel in loc sa descurcam, incurcam. Nici o autcunoastere sau autodisciplina pomenita de tine Lyv nu se face din afara sau nu este autentica fara descoperirea si recunoasterea neajunsurilor tale si asta numai crestinismul o poate face, deoarece psihologia de sorginte renascentista nu recunoaste energiile necreate sia ici se indeparteaza si nu poate opera in domenii care nu s recunoscute, ti as recomanda o carte "Monahul si psihiatrul" de Parintele Amedee si Domnique Menggle. Nu incurca borcanele pentru ca e mult de lucru la noi insine si nu mai au loc si alte rautati...ajunge zilei, rautatea ei! :)


    Iulian, in noi e si duhul si firea...greu ne e cu firea nu cu duhul
    dar putini simt si eul si sinele, de aceea se fac confuzii

    mi-am adus aminte o poezie pe care un tanar preot a recitat-o la un seminar cu tema 'Pildele caderii din Biblie'

    Cele doua spice

    Pe-un razor de lunca verde, sub caldurile de vara,
    Rasarisera vecine, doua spice de secara:
    Unul cu graunte grele, aplecandu-si a lui frunte,
    Celalalt, cu fruntea-n slava, neavand nici un graunte.

    "Vai de tine,
    Mai vecine,
    Zise mandru spicul sec,
    Eu, pamantului ca tine
    Nu pot fruntea sa mi-o plec,
    Cand stiu bine cine sunt
    Intre cer si-ntre pamant."
    Spicul plin, la toate-acestea,
    N-a raspuns nici un cuvant.

    Dar o vrabie batrana, auzind pe-acel nerod
    Inganfat peste masura, desi n-avea pic de rod,
    Zise puiului ei mic,
    Aratandu-i-l pe spic:
    "Puiul mamei, tine minte,
    Sa nu zici ca nu ti-am spus,
    Nici un spic cu rod nu tine
    Inganfata fruntea sus,
    Decat spicul ce pe lume
    Nimic cu el n-a adus."

    Gheorghe Asachi


  • 66

    celebrate_ro 8 octombrie 2010

    - ilina_palici:
    - celebrate_ro:
    Apropos de titlu: "căderea în sus e ca săritura în lăţime"...

    pervers

    Bree, da' pornită mai ieşti, bree? Yo am crezut că dispăruşi definitiv, dar văz că mai mişti, că mai trăieşti!... :)


  • 66

    celebrate_ro 7 octombrie 2010

    Apropos de titlu: "căderea în sus e ca săritura în lăţime"...


 1 2 3
evaluare: 10,0 (10 evaluari)