2007elena_mihaela
Incredere fata - 42 ani, Hunedoara, Romania
Blog 53
-
Criza din... noi înşine...
Criză, cuvânt de ordine în zilele noastre…. Dicţionarul defineşte criza ca o manifestare a unor dificultăţi (economice, politice, sociale etc.); perioadă de tensiune, de tulburare, de încercări (adesea decisive) care se manifestă în societate. Iar eu o simt ca pe o haină prea strâmtă. Care, cu cât respir, cu atât se strânge mai tare în jurul meu.
În asemenea vremuri când „tună şi fulgeră” în afară, am tendinţa să mă întorc spre mine. Dar şi acolo dau tot de criză. Aţi mai auzit de criză de identitate la patrujde ani…. ?
Am auzit ieri în autobuz o conversaţie între doi bărbaţi în vârstă:
- Câţi ani ai?
- 78.
- Ooooo, eşti mai mare ca mine cu 2 ani! Când eram tânăr şi auzeam că cineva a trecut de 50 de ani, îmi ziceam: „Ce bătrân e!” Da’ acum, un om la 50 de ani mi se pare un tinerel!
Aşa şi eu. La 20 de ani mă uitam la adulţii din jurul meu şi îmi păreau serioşi, aşezaţi şi maturi. Dar eu parcă n-am fost aşa niciodată. Mintea mea încă hoinăreşte pe coclauri neştiute de nimeni, încă mă bântuie întrebări existenţiale, încă stau cu ochii-n tavan când mă trezesc dimineaţa.
Cum aud mereu în jurul meu cuvântul criză, mă simt hărţuită. M-am săturat: ce are asta de-a face cu mine? Parcă sunt o picătură într-un ocean în furtună. Simt cum mă poartă valul în sus şi-n jos dar rămân tot eu. Nu mă rup, nu mă divizez, rămân tot eu, simt doar forţa furtunii cum mă poartă.
Pentru mine 2009 a fost un an greu. Un an de tăceri adânci. Un an de lipsuri mari. Un an de frământări extreme. M-am simţit tot anul ca la un sfârşit de ceva şi la un început de altceva, fără să pot defini nici una din stările astea. Mă simt fără putere ca atunci când am nevoie de vitamine, dar mi-e prea lene să mă ridic din pat să iau una.
Fiecare sfârşit de an îmi readuce speranţa. Am ocazia să trag linie şi să adun. Şi să sper că anul care vine va fi mai bun. Şi aşa va fi…
Am trăit un an de incertitudini. Trăiesc pentru a fi de folos altora. Şi e frustrant când ţi se spune: am nevoie de ajutorul tău, ca pe urmă să vezi că de fapt nimic din ce oferi nu este aprobat, nici apreciat. O spun la modul cel mai general, pentru că ştiu că mulţi vă recunoaşteţi în postura asta ingrată.
Îmi vine să-mi las baltă toate interesele (ca-n Primăvara lui Topârceanu)! Cam la asta mă gândesc acum. Cât timp şi energie să mai investesc în ceva ce s-a dovedit de multe ori a fi o imensă pierdere de vreme? Vorba ceea: decât să muncesc degeaba, mai bine stau degeaba.
N-am cum să nu văd în jurul meu câtă nevoie au oamenii de unele lucruri… şi când te oferi să-i ajuţi, dezinteresat, te trezeşti că te refuză. Şi n-ai de ales decât să baţi în retragere. Dragoste cu sila nu se poate face, pentru că asta se numeşte viol… Am constata că oamenii nu mai ştiu să primească. Poate pentru că nici ei nu sunt conştienţi de ceea ce vor, poate pentru că se tem să nu le ceri ceva în schimb! Şi atunci de ce se mai plâng? Suntem un neam de plângăcioşi… care nu fac nimic decât să stea pe la porţi cerşind. Care mai nou nu se mai roagă să moară capra vecinului, ci să moară vecinul ca să-i ia capra!
Când ai trecut cândva prin aceleaşi lucruri prin care trec acum alţii, rezonezi fără să vrei cu ei şi vrei să le întinzi o mână de ajutor, dar te trezeşti cu uşa trântită-n nas. Şi te întrebi ce rost mai are.
Ca să încerc să înţeleg şi eu: criza din afară ne modelează înlăuntrul sau criza din noi înşine se răsfrânge în afară, dând naştere efectului de domino pe care-l vedem cu toţii în jurul nostru?
-
Cum poţi să...
La mine chestia asta du-te-vino e ciclică. Stau pe tuşă cu lunile, apoi aş reveni dar nu ştiu de unde să încep. Şi mai trece un timp. Ce ştiu este că mi-e tare dor de voi toţi. Aşa că am dat o raită, să văd ce-aţi mai făcut. Unii nu mai sunt pe aici. Alţii sunt pe baricade şi mă bucur tare. M-am amuzat de vaca lui Răsvan, de indecizia lui Lia, tot voi înşivă aţi rămas şi în lumea mea zguduită din ultima vreme, oaza voastră mi-a dat din nou siguranţă. Gândurile mele haotice nu vor să se aşeze deocamdată în ordine, aşa că mă mulţumesc să vă salut şi să vă asigur că sunt tot pe aici şi trec pe la voi chiar dacă tac. Uneori (mai tot timpul) mi se pare că n-am nimic de spus sau, cel puţin, nimic ce ar putea răsturna lumea cu susu-n jos şi atunci tac. Piticul nostru a început şcoala, cea mare este deja a cincea, iar nepoţica a făcut un an, dar am trecut peste toate fără să le împărtăşesc cu voi. Mi-am imaginat că dacă mă voi angaja, o să-mi ajut familia în vremea asta de criză, dar n-a fost aşa. Între nevoile financiare şi familie, după două luni grele şi frustrante am ales familia. Mi-e mai bine să fiu aici, cu ei, să ştiu pas cu pas ce se întâmplă şi ce au nevoie decât să stau plecată până seara şi să suport grandomania unora care-şi zic patroni numai pentru că au avut odată bani şi inspiraţia ce să facă cu ei. Deşi, dacă sunt cu totul sinceră, trebuie să recunosc că am dat peste oameni faini. Doar programul nelimitat cu muncă pe schimburi, cu ore suplimentare vineri şi sâmbătă, cu efortul acela care te seacă de viaţă, cu nivelul atât de … nu mai spun cum… al colegilor, al oamenilor cu care intram în contact… Am văzut oameni care cred sincer că munca pe brânci le aduce o oarecare satisfacţie. Vorbesc de muncă pe brânci la propriu, în fabrică unde se muncesc între 9 şi 12 ore într-un ritm inuman încât atunci când ajungi acasă nu poţi decât să te trânteşti în pat pentru că te dor toate celulele corpului… mă gândesc la cele 9 ore de la 9 la 6 zilnic în care nu-ţi stau picioarele în loc nici cât să mănânci şi pe deasupra frigul îţi pătrunde-n oase încât atunci când intri în casă, copleşit de frig şi oboseală te trage patul a somn şi nu mai eşti în stare nici să ţii ochii deschişi cât să vezi un serial de jumătate de oră. Şi atunci cum să nu fie românul îndobitocit? Cum să-şi facă românul o educaţie? M-am gândit mult la toate astea în ultima vreme, dar nu m-am adunat suficient cât să le scriu…. De când am acces la net mă tot plâng de nivelul de educaţie al românilor dar acum ŞTIU că n-au de ales. Pleci dimineaţa şi vii noaptea pentru un salariu care nu-ţi ajunge nici cât să supravieţuieşti, sau dacă-ţi ajunge, nu mai ai timp să te bucuri de nimic sau nici nu mai ştii cum s-o faci. Pentru că lucrurile s-au schimbat muuuult. Am văzut deunăzi un interviu mai vechi de-l lui Dinică la Garantat sută la sută în care vorbea de vremurile în care oamenii se adunau împreună de drag. Când aveau despre ce vorbi, când oamenii de valoare abia aşteptau să dea mai departe comorile lor de cultură, educaţie, experienţă de viaţă. Acum ştiu că este uşor să judeci oamenii când nu ştii ce se întâmplă în viaţa lor… dar când am trecut prin lunile astea în care n-am ştiut şi n-am putut să mai fac nimic pentru că nu mai era timp, mi-am dat seama că în viaţă nu poţi fi şi în car şi în căruţă. Iar alegerea este grea. Eu sunt o persoană destul de comodă şi probabil nu ştiu să mă organizez suficient de bine încât să le pot face toate. Ce mai pot face când ajung acasă la 6? Când găsesc toată casa-ntoarsă de nu ştiu de care treabă să mă apuc întâi?! Când sunt prea obosită ca să gândesc… Nu ştiu… eu n-am găsit încă soluţia. Cum poţi jongla între carieră şi familie? Cum poţi spera să-ţi crească bine şi curat copiii pe care-i vezi o oră pe zi? Cum poate sta-n picioare o căsnicie căreia-i acorzi 3-4 ore pe săptămână? Cum rezişti tu, ca om, fără să ai comunicare reală cu familia, cu prietenii şi totul ajunge să se reducă la câteva telefoane şi să nu-ţi mai rămână decât puţin timp, cât să dormi? Am rostit des anul acesta cuvântul îndobitocire… dar au fost două luni în care l-am trăit. Deocamdată îmi trag sufletul şi mă odihnesc. Şi mă gândesc: cât de bine-i acasă, chiar dacă ar fi să trăiesc cu coji de cartofi şi cotoare de varză…. (nu vă speriaţi, e o expresie a soacrei mele care a trecut prin aşa ceva, iar altă expresie de a ei este: mănânci luni, marţi şi duminică…. ). Cea mai mare dilemă a mea este cum să jonglez cu toate astea? Dacă mă voia mama jongler, mă dădea la circ… numai că viaţa este un circ mai mare decât Circul Mare Bucureşti! Se pare c-am trăit degeaba! Recitind textul ca să nu scap greşeli, la concluzia asta ajung! Nu degeaba-degeaba, că am unele care rămân în urma mea, ci degeaba că n-am înţeles nimic din viaţă! Voi înţelegeţi ceva?
-
CUM INCEPE O CEARTA...
Culese de pe mess....
Sotia s-a asezat langa mine, in timp ce butonam canalele de televiziune... M-a intrebat: " Ce vezi la televizor?" I-am raspuns: "Praful". Si atunci, a inceput cearta....
Intr-o seara, dorind sa petrecem in oras, sotia mi-a cerut s-o duc intr-un loc scump . Si atunci, am dus-o la o benzinarie. Apoi, a inceput cearta...
Stateam la o masa la bowling cu sotia; eu schimbam priviri cu o fata ametita bine, singura la masa de alaturi, in timp ce ea legana paharul. Sotia m-a intrebat: " o cunosti?" "Da" am spus. " este o prietena mai veche... A inceput sa bea de cand ne-am despartit, sunt deja ani buni de atunci, si de aceea n-o mai prea vezi treaza. - "O, Doamne!", spuse sotia, "nu mi-am inchipuit ca cineva poate sarbatori atata timp !" si...a urmat cearta....
Mi-am scos sotia la un restaurant. Chelnerul, mi-a luat mie comanda: "Vreau o friptura de vita, cu garnitura." chelnerul m-a intrebat: "Nu va ingrijoreaza vaca nebuna ?" "Nu, poate sa-si comande si singura ce vrea" - am raspuns. Si atunci... a inceput cearta -
Farsa de ... 27 august!
Probabil ai primit în ultimele săptămâni un mesaj electronic care are cam urmatorul conţinut:
"Oriunde te vei afla pe 27 august 2009 la miezul nopţii şi 30 de min., nu uita să ridici ochii spre cer. Vor fi două luni pe cer. Planeta Marte va fi cea mai strălucitoare pe cerul înstelat şi va fi la fel de “grasă” ca luna plină. Marte se va afla la 34,65 milioane de mile faţă de Terra. Evenimentul se va mai produce tocmai în anul 2287, deci, e o unica posibilitate pentru a vedea fenomenul...."
Oamenii au fost victime ale păcălelii legate de Planeta Marte – că Marte va deveni la fel de mare ca şi lună plină. Acest zvon circulă începând cu 2003. Iată ce a scris NASA pe site-ul său la 7 iulie 2005:
"Un zvon despre Marte circulă prin internet. Iată câteva fragmente dintr-un larg-circulat mesaj de e-mail: "Planeta Roşie este pe cale să devină spectaculoasă."… "Pământul se va apropia de Marte cel mai mult în istoria înregistrată. "…" Pe 27 august ... Marte va fi vazută de pe Pamânt la fel de mare ca luna plină. " Şi, în sfârşit, "Nimeni nu va mai putea vedea asta a doua oară".
Numai în prima propoziţie este adevărată - "Planeta Roşie este pe cale să devină spectaculoasă." - NASA spune că "restul este o păcăleală."
Iată care sunt faptele communicate de NASA: "Pământ şi Marte sunt convergente pentru o strânsă întâlni în acest an pe 30 octombrie [2005], la 0319 Timpul Universal. Distanţa: 69 de milioane de kilometri… Marte se va arăta ca o stea strălucitoare de culoare roşie, o pinprick de lumina, însă cu siguranţă nu va fi aşa de mare ca şi luna plină. "
Preluat din
...............................
Farsa cu planeta Marte reapare
Planeta Marte va fi la fel de stralucitoare ca si Luna in noaptea de 27 august. Cel putin asa ne asigura ultima emisiune QTC din data de 9 iulie, transmisa de Vasile Ciobanita YO3APG de la Palatul Copiilor YO3KPA. Potrivit acestei stiri, preluate de la 4Z4BS, Marte va fi la acea data la o distanta minima fata de Pamant. Se dau si niste cifre, niste milioane de mile. Puteti asculta fragmentul din QTC descarcand acest mic fisier MP3. Inregistrarea originala a fost facuta de YO8KGA - Suceava Ham Radio Club.
Din nefericire stirea nu este adevarata. Este o farsa care circula pe internet de mai bine de cinci ani in a carei capcana continua sa cada o multime de internauti, cei mai multi de buna credinta. Deoarece stirea contine si elemente adevarate, cititorul neavizat este tentat sa creada intregul mesaj, de aici si succesul formidabil pe care il are aceasta poanta, care isi intensifica raspandirea ciclic in fiecare an in lunile iulie si august.
Elementul de adevar este data, 27 august, dar nu 2008 ci 2003. La acea data Marte s-a aflat la o distanta minima fata de Pamant (56 milioane de km) si stralucirea era comparabila cu cea a planetei Venus (sau Luceafarul). Anul acesta nu avem vreun eveniment astronomic remarcabil referitor la planeta Marte decat poate acela ca la 5 decembrie Planeta Rosie se va afla in conjunctie fata de Pamant, fiind la distanta maxima (deci avand stralucire minima). Pentru ca Marte sa fie la fel de stralucitore ca si Luna, ar trebui sa aiba un diametru aparent pe cer similar cu cel al Lunii, caci nici unul din corpurile ceresti nu are lumina proprie, ele reflecta lumina Soarelui. Deoarece Marte este cam de doua ori mai mare decat Luna, pentru a avea la data de 27 august doua luni pe cer de stralucire similara, ar trebui ca Marte sa se afle in acel moment la aproximativ 800000 de km distanta ceea ce desigur este imposibil.
Inainte de a trimite mai departe sau a difuza in masa stiri-bomba de acest gen, o simpla verificare este intodeauna bine venita. Recomandam lecturarea acestui material: http://science.nasa.gov/headlines/y2005/07jul_...
Actualizare (16 iulie): Desi ar fi avut ocazia la emisiunea QTC din 16 iulie, FRR nu a dezmintit aceasta stire, ceea ce induce perceptia ca informatia transmisa la 9 iulie a fost adevarata. Nici pe site-ul web al FRR nu a aparut vreun comentariu referitor la minunea care se va intampla in noaptea de 27 august.
Radioamator.ro -
De-ale bucatariei
Incepem cu un aperitiv,
Incheiem cu tortul miresei,
Iar savarinele sunt din alta zi
Asta este Raluca, cu rochita ei noua primita la ziua ei.
Altfel, nimic nou pe fronul de vest!
(Hunedoara e in vest, nu?
) -
Virtual versus real.... sau invers!
Plecând de la o întrebare pe forumul Revistei şi de la definiţii:
VIRTUÁL, -Ă adj. 1. care există ca posibilitate, fără a se produce în fapt; potenţial. 2. (despre imaginea unui obiect) obţinută prin intersectarea prelungirilor unor raze de lumină divergente. 3. (despre noţiuni din mecanica cuantică) care nu desemnează obiecte sau fenomene reale.
REÁL, -Ă, reali, -e, adj. 1. Care are o existenţă obiectivă, independentă de conştiinţă sau de voinţă, care există în realitate; obiectiv, adevărat. ♦ (Substantivat, n.) Ceea ce există, ceea ce este real; realitate. 2. De netăgăduit; efectiv, indiscutabil, veritabil;
încerc să găsesc şi eu diferenţe sau similitudini între aceste două aspecte….
Aşa că m-am pus pe cercetat. Unde? Desigur: pe internet. Citez din Motzoc
(http://forum.softpedia.com/lofiversion/index.php/- t210178.html)
„Să detaliez un pic:
În ceea ce priveşte comunicarea ... lumea virtuală este formată tot din oameni, la fel ca şi cea reală, iar oamenii sunt la fel peste tot, fie că sunt pe stradă sau în faţa monitorului. Să luăm exemplu forumului. Tot ca şi în viaţa reală, unii se poartă şi în virtual cu naturaleţe, alţii încearcă să pară ceea ce nu sunt în viaţa reală, fără să-şi dea seama că, mai devreme sau mai târziu, se trădează singuri. Dacă eşti puţin atent, îţi poţi face o idee despre un user urmărind ce, unde, când şi la ce anume subiect răspunde, sau ce post decide să citeze, sau cât timp petrece pe forum şi la ce ore sau cât de mult insistă să convingă pe ceilalţi de ceea ce spune etc. ... toate astea spun destul de multe despre acel om, trebuie doar să nu priveşti cu superficialitate, să ştii sau să vrei să le vezi.
Pentru unii oameni, (de exemplu cei timizi), să comunice pe forumuri/chat-uri/e-mail e mai uşor decât în viaţa reală pentru că, datorită emotivităţii excesive, puşi în faţa unui interlocutor, simţindu-se priviţi, se intimidează şi îşi pierd cuvintele, nu reuşesc să găsească o replică şi rămân apoi cu frustrarea că ar fi putut să spună ce aveau de spus, dar lumea virtuală este un lucru extraordinar şi reprezintă ceva benefic în măsura în care ne folosim de ea pentru a ne face viaţa mai uşoară. Problema intervine atunci când începi să cauţi în ea un refugiu, când preferi să trăieşti mai mult în virtual decât în real, pentru că asta înseamnă că ceva în viaţa ta reală nu este aşa cum ar trebui sau cum ţi-ai dori să fie. Iar uneori este mai uşor să te ascunzi undeva decât să lupţi cu realitatea.”
Asta este părerea dumnealui. Eu doar am câteva adăugiri de făcut. Mă gândeam şi eu la aspectul că şi lumea virtuală este alcătuită tot din oameni, până să fie alcătuită din roboţi mai avem… aşa că şi în spaţiul acesta regăsim aceleaşi caracteristici ca şi în realitate. Ce am observat eu ca fiind diferit este aceea că spaţiul virtual este mult mai generos şi mult mai permisiv, ceea ce nu este neapărat un lucru rău. Dacă în lumea –hai să-i zicem mai degrabă materială decât reală - nu vei putea publica decât cu mare greutate şi mulţi bani o carte, în spaţiul virtual pătrunzi cu uşurinţă şi lumea este mult mai bogată acum, nemailovindu-se de atâtea „amenzi” şi critici ca şi până a nu fi existat internetul. Acum mai mulţi oameni au posibilitatea să se exprime aşa cum vor, fără a fi necesar să-şi dea adevăratul nume, ca să poată urmări în pace reacţiile celorlalţi. Odinioară, chiar şi o sumă de scriitori au folosit anonimatul pentru a se proteja sau pentru că nu puteau pătrunde altfel în tagma literaţilor….
Exact cum spunea domnul citat, mai devreme sau mai târziu vei ştii cu cine ai de-a face pentru că adevărata faţă va ieşi la iveală până la urmă.
Mie, de când mă învârt prin spaţiul virtual, mi-e tot mai clar un lucru: şi acesta este la fel de real ca… cel real. Poate mai poluat pentru că pot pătrunde şi oameni de calitate îndoielnică, dar cu puţin discernământ, vom ştii unde să ne oprim. În ce priveşte oamenii timizi, nu sunt în totalitate de acord. Eu sunt nici pe departe o persoană timidă, dar tot nu-mi place să vorbesc în public. Îmi pierd concentrarea şi prefer să scriu. Chiar şi acasă, când sunt lucruri serioase de rezolvat prefer să le scriu, ca să mi le pot ordona mai uşor, să nu-mi pierd controlul sau să nu uit ceva. Aşa că aici mă simt în largul meu şi mi s-a îmbunătăţit mult părerea despre oameni, în general, pentru că la un moment dat, mă temeam că spaţiul nostru (ca popor dominat de kitch şi manele) este atât de toxic încât cu greu îi poţi supravieţui fără să te molipseşti, însă aici am găsit valori cu care poate altfel nu m-aş fi întâlnit şi mi-au îmbogăţit viaţa mult.
În ce priveşte înlocuirea realităţii cu spaţiul virtual, chiar nu cred că acest lucru este posibil. Realitatea te confruntă zi de zi, oricât ai încerca să fugi de ea. Chiar cu câteva luni în urmă auzisem că cineva a spus despre o altă persoană că are dublă personalitate. Pentru că cunosc acea persoană, am început să mă informez cu privire la acest subiect şi, deşi am văzut o grămadă de filme care tratează acest subiect, am aflat că în România nu există cazuri diagnosticate cu dublă sau multiplă personalitate. Aşa că, n-avem de ce să ne temem! Putem fi online cineva şi în viaţa de zi cu zi altcineva fără ca persoana noastră să sufere dereglări sau deteriorări semnificative. Fiinţa umană este atât de complexă încât poate face faţă acestor provocări fără a se deregla. Şi poate că este bine să avem posibilitatea acesta nelimitată de a spune ce gândim, de a ne permite să fabulăm, pentru că spiritul omului este bogat şi liber şi de aici se pot naşte idei mari şi schimbări importante. N-am să cred niciodată că cineva se poate identifica până la contopire cu spaţiul virtual. Acesta aduce un plus vieţii reale dar n-o va înlocui niciodată. Lumea noastră de azi este mult mai bogată decât cea dinaintea internetului pentru că acordă o şansă celor care altfel nu ar fi avut niciodată posibilitatea de a se exprima liber. Chiar şi vulgaritatea este o formă de exprimare şi noi, cei cărora le repugnă, cu un singur clic putem schimba pagina. Cu toţii tindem spre mai bine, mai înalt, mai sus… dar oare ce ne face să credem că numai noi avem dreptate, că numai noi suntem corecţi şi perfecţi? În lumea aceasta mare au loc şi alţii, care au alte valori, altă educaţie, altă cultură. Făcând pe grozavii nu vom face decât să ne punem singuri la colţ…. să ne izolăm… să fugim de realitate.
Până la urmă: care este diferenţa între real şi virtual? Ştie cineva? Să-mi spună şi mie….
Şi, mai ales, dacă cineva a aflat unde e graniţa, aş vrea să aflu şi eu, pentru că, de una singură, cu cât sap mai adânc, cu atât îmi dau seama că Groapa Marianelor este doar un exemplu palid….
Ca să mă întorc de unde am plecat: definiţia sugerată de D.E.X. nu corespunde cu ceea ce înţelegem noi că este virtualul. Probabil că acum câţiva ani, înaintea netului şi a Wikipedia, Google, etc. consideram şi noi ca valabilă această definiţie. Dar acum ar trebui să apară o altă definiţie. Pentru că cine poate afirma că internetul nu este ceva real? La fel de real ca televiziunea sau radioul…. Se pare că mintea omului este în stare de mult mai multe decât ne-am fi imaginat cu o sută de ani în urmă, important este să ţinem pasul cu toate aceste schimbări. Întâi noi, ca adulţi, ca apoi să ne putem învăţa şi copiii să ia ce e bun din toate astea, deşi nu prea văd cum am putea să facem asta când, chiar şi cu o sută de ani în urmă, când nu exista nici măcar televiziune, părinţii tot erau consideraţi depăşiţi.
Unde este graniţa între virtual şi real? Cine poate spune? -
Ascultand vocea lui Dumnezeu
Această poveste este cunoscută, dar poate tu nu ai citit-o încă.
Dacă voia Domnului nu ne conduce, atunci nici harul Lui nu ne protejează.
Această poveste vă va da fiori, fiori de încântare….
Un tânăr a mers la studiul biblic de miercuri seara. Pastorul învăţa despre subiectul ascultării de Dumnezeu şi a voii Sale. Tânărul nu s-a putut opri să nu se întrebe: Dumnezeu mai vorbeşte încă oamenilor?
După studiu, a ieşit cu un prieten la o cafea şi o plăcintă şi au început să discute despre mesajul din studiul serii. Mulţi vorbesc despre felul în care Dumnezeu îi călăuzeşte pe cale. Era aproape 10 când tânărul s-a suit în maşină pentru a se întoarce acasă. Odată aşezat la volan a început să se roage: „Doamne, dacă Tu încă vorbeşti oamenilor, vorbeşte-mi şi mie. Vreau să Te aud şi vreau să fac tot posibilul pentru a Te asculta.”
Cum conducea el aşa, avu un gând de a intra la un magazin pentru a cumpăra 4 litri de lapte. A scuturat din cap şi a întrebat cu voce tare: „Doamne, acesta eşti Tu?”
Cum n-a auzit nici un răspuns, a continuat drumul. Dar gândul i-a revenit în duh: „Cumpără 4 litri de lapte!” Tânărul şi-a amintit de Samuel, care n-a recunoscut vocea imediat vocea Domnului şi a alergat la Eli gândindu-se că el îl chemase. „OK, Doamne, în cazul în care Tu mi-ai vorbit, eu am să cumpăr lapte!” Asta nu prea semăna cu un test important de ascultare, putea oricând să folosească el însuşi laptele pe care-l cumpăra. S-a oprit, a cumpărat laptele şi s-a gândit să meargă acasă. Mergând pe şosea a simţit dintr-odată un imbold: „întoarce pe strada asta”. „M-am ţicnit”, îşi zise şi îşi continuă drumul, dar gândul reveni aşa că întoarse către dreapta. Îşi zise pe un ton amuzat: „OK, Doamne, vin.” Intră pe o stradă cu case şi dintr-odată simţi nevoia să se oprească. Opri maşina şi se uită în jur. Se afla într-un cartier semicomercial al oraşului. Nu era nici cel mai rău dar nici cel mai bun loc din oraş. Magazinele erau închise şi în cele mai multe case luminile erau stinse şi oamenii se duseseră deja la culcare. Stând acolo simţi că ceva îi spunea: „Du-te şi dă laptele persoanei care locuieşte chiar în casa din faţă, după colţul străzii.” Tânărul privi casa şi se gândi că va trezi pe cei dinăuntru, care dormeau deja. Coborî din maşină şi imediat îl încercă un gând: „Doamne, asta n-are nici un sens. Oamenii ăştia s-au culcat şi dacă îi voi trezi se vor supăra pe mine iar eu voi părea stupid.” Încă odată simţi că trebuie să dea laptele acelor oameni. În cele din urmă, se hotărî şi spuse: „Bine, Doamne, dacă Tu mă trimiţi, voi merge la uşa aceea şi voi da laptele acelor oameni. Dacă vrei să arăt ca un prost, bine. Vreau să fiu ascultător, dar dacă nu deschid imediat uşa, eu plec.” A trecut drumul şi a sunat la uşă. Deodată auzi vocea unui om strigând: „Cine-i acolo? Ce vrei?” Înainte ca tânărul să aibă timp să răspundă, uşa se deschise. În faţa sa stătea un bărbat în blugi şi tricou. Părea abia ridicat din pat. Avea o privire ciudată şi nu părea prea fericit să fi fost deranjat de un străin. „Ce-i?” Tânărul îi întinse laptele. „Uite, v-am adus astea.” Omul luă laptele şi fugi către holul casei. Apoi apăru o femeie în capătul holului cu cei 4 litri de lapte în mână. Avea în braţe un bebe care plângea. Bărbatul care luase laptele avea lacrimi pe faţă. Începu să vorbească şi să plângă în acelaşi timp: „Noi eram în mijlocul unei rugăciuni. Avem facturi mari de plătit luna asta şi nu mai avem bani. Nu avem lapte pentru copil. Tocmai mă rugam ca Dumnezeu să-mi spună cum să mă descurc să pot face rost de lapte!” Iar femeia strigă din bucătărie: „I-am cerut lui Dumnezeu să ne trimită un înger care să ne aducă lapte. Tu eşti înger?” Tânărul ieşi ca să ia portmoneul şi luă din el toţi banii pe care-i avea acolo şi îi puse în mâna omului. Se întoarse la maşina sa gândindu-se la lacrimile care curgeau pe faţa bărbatului. Ştiu imediat că Dumnezeu răspunsese unei rugăciuni.
Iată: a fost un test simplu.
Dacă tu crezi că Dumnezeu e viu, trimite această poveste prietenilor tăi, ca ei să afle că Dumnezeu vorbeşte şi azi oamenilor. Din când în când, Dumnezeu ne cere să facem lucruri simple, ca să vadă cât suntem de ascultători, ca să învăţăm să înţelegem ceea ce ne cere. Citeşte Filipeni 4:13.
Iată un test simplu: scorul tău. 100% sau 0%.
Este alegerea ta.
Isus a spus: „Dacă te ruşinezi de Mine şi Eu mă voi ruşina cu tine înaintea Tatălui.” -
Poezii pentru copii
Printr-o întâmplare am descoperit prin casă un carneţel vechi de peste 20 de ani. Am strâns acolo câteva poezii pe care le-am folosit de-a lungul a 20 de ani, pentru a-mi învăţa toţii copiii să vorbească corect.
Pe când fiul meu era mic, am găsit aceste poezii afişate pe peretele unei grădiniţe din oraşul meu şi le-am copiat în carneţelul meu ca să le am şi eu. Iată-le:
Iepuraşul meu de pluş
Tare-i necăjit, că uite:
A-mplinit un an acuş’
Şi nu are nici un dinte.
Azi pisica mea e tristă
Că nu are o batistă
Să-şi şteargă cu ea mustaţa
Că i-a murdărit-o raţa.
Pisicuţo, stai niţel!
Îţi dau eu un prosopel,
Dar, până mă-ntorc cu el,
Ai grijă de şoricel!
Tic-pitic găseşte-n lac
Ierburi bune pentru leac
Şi-n cămară le agaţă
(Nu le ţine reci la gheaţă)
Tam-Tamtam hipopotam
S-a-ngrăşat un kilogram
De la pâine cu salam.
Tam-Tamtam cel dolofan
A spart cana şi-un pahar.
Pisicel a spus: „Nu vreau
Lapte dulce să mai beau.
Merg la frigider să-mi iau
Un iaurt cu zahăr. Miau!”
Năsturelul cel frumos
La rochiţă eu mi-l cos.
Vrei să-nveţi şi tu să coşi
Năsturei aşa frumoşi?
Eu un brad îţi desenez
Şi cu verde-l colorez.
Tu o floare-mi desenezi
Şi cu roz mi-o colorezi.
Uite-o poză cu un peşte.
Veronica o lipeşte.
Şi o poză cu trei peşti
Îţi dau ţie să lipeşti.
Pui de pernă, mic, de puf,
Vino după ce fac baie
Pe salteaua mea de paie
Să te joci cu mine! Buf!
Ştiu un urs de catifea
Care nu ştiu ce avea
Cu o ceaşcă de cafea:
Toată ziua o lovea!
Un covor, pe coridor,
Ţipă la aspirator.
Toată ziua ţipă dacă
Nu-l mai baţi puţin să tacă!
- Moş Martin, te lingi pe bot?
Bei un butoiaş cu bere?
- Ba eu beau compot de pere
Cu lămâie, dacă pot!
Are puiul de canar
Un sirop de tuse-amar
Şi un termometru mare.
Dar, temperatură n-are!
Îl cunoaşteţi? El e Ham,
Căţeluşul năzdrăvan.
A-mplinit abia un an
Şi vorbeşte: ham, ham, ham.
Ce căţel deştept mai am!
Două raţe, sub un fag
Ce mai gălăgie fac!
C-au găsit un rac în lac
Şi mărgele în şirag.
Ursuleţ găseşte-o fragă
Şi nu ştie ce să facă.
O să-i placă…. n-o să-i placă…
S-o mai lase… s-o culeagă…
Ursuleţ şi Ursufleţ
Au mâncare-n săculeţ.
Ursuleţ a scos budinci
Ursufleţ a scos vreo cinci
Ouă fierte şi fierbinţi.
Pisicel în spate cară
Doi saci mari pe după gât
Că vor puii lui, la gară
Să mănânce nu ştiu cât….
Trei găini şi-au pus în gând
Să gătească trei gogoşi
Să le dea la masă când
Vin acasă trei cocoşi.
Azi îmi repara un unchi
Zmeul mare în triunghi
Când l-a apucat un junghi
Dintr-odată la genunchi.
Ştiu doi fraţi, doi melci pribegi
Tare moi şi tare blegi.
Niciodată nu sunt treji,
Dar ei cred că sunt viteji!
Chiţ Chichiţ pe două ghete
Are două etichete.
Pe cea stângă scrie „gheată”
Pe cea dreaptă „descheiată”.
Plânge lângă geam Lucica.
Plânge c-a pierdut mărgica
Şi-a lăsat-o-n frig şi ger
Printre fulgi căzuţi din cer.
În cuptor sunt cinci budinci.
Pisicel, să nu le lingi!
Şi cârnaţi sunt tot vreo cinci.
Pisicel, să nu-i atingi!
E bolnavă păpuşica.
Singurică să n-o laşi!
Fă-i un ceai de tei, Lucica,
Dacă te pricepi să-i faci.
Trenuleţul Mărăcine
s-a rostogolit pe şine
şi-acum plânge de ruşine:
„Cine mă ridică, cine?”
Cocoşeii-s răguşiţi
C-au mâncat cartofi prăjiţi.
Prea-s fierbinţi şi plini de coji
Şi seminţe de la moşi.
Într-un lift, pe covoraş
Plânge-un pui de iepuraş.
Plânge că n-are curaj
Să se urce la etaj.
O cămilă cu cocoaşă
Tare-i rea şi nărăvaşă.
Nu vrea strugurii cu coajă.
Vrea numai să facă plajă.
Şapte porci aşteaptă-n şir
Şapte saci umpluţi cu jir
Şapte ghinde de stejar
Şi felii de gogoşar.
Dacă fac un singur pas
Pot să prind un fluturaş
Dar de ce să-l prind? Îl las
Că e mic şi drăgălaş.
Vine, vine, pe Siret
Un pantof fără şiret
Şi în el găseşti un peşte
Care-ţi spune o poveste.
Vezi ce are Pisicel?
Are ceai de muşeţel
Şi friptură de purcel
Învelită-n şerveţel.
Spune puiul: cip, cip, cip,
Dacă vine Radu ţip!
Că mă bate şi mă-nţeapă
Şi-mi aruncă coji de ceapă.
Cuţu ţine-n dinţi o plasă
Cu fasole şi verdeaţă
Şi ţelină din piaţă.
Ţi le duce şi acasă
Dacă-i faci şi lui, din oase
Supe calde şi gustoase
Că s-a săturat de ros
Oase goale, fără sos!
Ursuleţ şi Ursufleţ
Mure coapte au cules.
Dar, de ce plângi, Ursuleţ?
A! Acum am înţeles!
Te-ai pătat pe şorţuleţ.
Poeziile n-au pretentia ca ar fi foarte artistice, dar sunt placute si amuzante pentru copii si pentru parinti si ii ajuta, in acelasi timp, sa vorbeasca si sa memoreze. Sper sa va amuzati si voi macar tot atata cat am facut-o noi acum 20 de ani cand le-am descoperit prima data. 
-
EURO BONITA
Vă prezentăm un nou produs bancar:
EURO BONITA
Principiul acestui produs unic, înseamnă de fapt „lipsit de dovedirea bonităţii”, (solvabilităţii, capacităţii de plată şi credit) aşa cum însăşi denumirea o prezintă.
Acest produs acoperă un gol al pieţei în domeniul financiar al creditelor.
Ca el să fie într-adevăr fără concurenţă, societatea EURO CREDIT, a realizat parteneriatul intre două societăţi foarte puternice, care se află în top, fiecare pe domeniul său : EURO CASH s.r.o si KD Life.
EURO CASH s.r.o. prin serviciile sale, răspunde necesităţilor pieţei privind cererea soluţionării rapide a proiectelor de investiţii în cadrul sectorul nebancar (IFN) în valoare nelimitată, la care nu au capacitate să răspundă alte societăţi.
Principala ofertă a societăţii EURO CASH s.r.o., constă în acordarea creditelor nebancare.
KD Life = Membru al grupului financiar sloven KD Grup
Principiul EURO BONITEI este foarte simplu.
În cadrul contractului pentru credit prin EURO BONITA, clientul va încheia asigurarea de viaţă RENTABILIS pe o sumă lunară, aleasă de către el şi numai în baza disciplinei de plată a clientului, i se oferă începând cu a 13 lună, un credit, în valoare de 100 de ori mai mare decât contribuţia sa lunară în propria asigurare.
Exemplu: Clientul alege prima lunară de min 100 lei, la asigurare,
Societatea îi oferă ca şi credit de 100 de ori rata lui lunară, adică:
100 x 100 lei = 10.000 lei atât primeşte clientul, 10.000 lei credit, in a 13-a luna.
Daca plăteşte 1000 lei/lunar in asigurare: 100 x 1000lei = 100.000 lei credit.
Deci, EURO BONITA este destinată tuturor celor interesaţi (16 - 65 ani), care dacă ar depune o cerere pentru credit la bancă, nu ar avea succes, deoarece NU pot dovedi:
- Veniturile, sau NU au Carte de Muncă;
- NU sunt angajaţi de mult timp, sau sunt pe perioadă nedeterminată;
- NU vor, sau NU pot să pună in ipotecă un imobil;
- NU au un girant, sau pur şi simplu
- NU vor să fie verificaţi în biroul de credite;
Însă, TOŢI au nevoie de bani, de un credit.
În concluzie, dacă doriţi să-i rezolvaţi clientului o mulţime de probleme, legate de viitorul său, oferiţi-i produsul nostru fără concurenţă: EURO BONITA. Acesta uneşte o excelentă asigurare şi un credit unic pe piaţa noastră !
Reţineţi că asigurarea de viaţă este şi de investiţie, prin fondul de investiţie făcut la firma de asigurări, clientul, la terminarea contractului, va primi o sumă de bani proveniţi din acea asigurare, pe care îi poate scoate cash sau printr-un plan de pensie... Chiar dacă a făcut contract pe termen lung, poate cere întreruperea lui, după ce a terminat creditul şi obţine banii acumulaţi.
Reţineţi ca beneficiu pentru client, societatea, după rambursarea creditului, îi va acorda un al 2-lea credit, fără să ceară alte condiţii, mai mare faţă de primul! Astfel banca va fideliza clientul!
EURO BONITA vine în întâmpinarea tuturor clienţilor, cărora din vreun motiv anume:
§ banca nu le-a aprobat împrumutul
§ nu pot demonstra că au venituri proprii, sau nu au serviciu pe o perioadă nedeterminată
§ nu au, sau nu vor să garanteze cu proprietatea proprie
§ nu au girant, care, în vremurile de azi, nu este uşor de găsit
§ nu doresc ca cineva să îi cerceteze în registrul bancar
Îi vom menaja de toate acestea pe clienţii noştri. Le vom economisi timpul, banii pentru extrasele din registrele bancare, o mulţime de hârtii şi documente, prin care trebuie să-şi demonstreze bonitatea proprie în cazul altor credite. Acest produs este individual şi reprezintă o oportunitate extraordinară pentru fiecare client.
PRIMUL PAS
Pentru obţinerea produsului EURO BONITA contactaţi-ne la datele afişate
- mail: office@creditefinanciare.ro
- telefonic: 0723.149.535
- in 2009 vom acoperi toată Romania
PASUL AL DOILEA
Specialistul nostru vă va explica cum puteţi obţine un credit asigurat prin asigurare: produsul EURO BONITA.
PASUL AL TREILEA
Respectarea condiţiilor contractuale ale EURO BONITA şi mijlocirea ulterioară a creditului în numerar.
PASUL AL PATRULEA
Prestarea serviciilor ulterior pe durata întregii perioade de valabilitate a asigurării voastre şi în plus consultanţă gratuită în domeniul asigurării.
Pentru persoanele interesate din Hunedoara, mă puteţi contacta la 0766 626744 sau la elena_reinerth7@yahoo.com -
Scrisori de la Teddy
Am primit azi pe mail un mesaj pe care-l împărtăşesc cu voi, pentru că m-a marcat.Ar fi bine dacă fiecare din noi am fi mai buni, sau măcar am încerca. Biblia spune că nu păcătuim numai când facem rău, ci şi atunci când putem face bine şi nu facem.
În timp ce se afla în faţa copiilor din clasa a 5-a, doamna Thompson, în prima zi de şcoală, le-a spus un neadevăr. Ca majoritatea profesorilor, le-a spus elevilor săi că îi iubeşte pe toţi la fel de mult.
Totuşi, acest lucru nu era posibil, deoarece în primul rând, cufundat în banca sa, era băieţelul numit Teddy Stallard.
Doamna Thompson îl urmărise pe Teddy în anul precedent şi observase că acesta nu se juca cu ceilalţi copii, hainele sale erau neîngrijite şi era murdar mai tot timpul..
Şi Teddy putea fi nesuferit. Se ajunsese până acolo încât Doamnei Thompson îi făcea plăcere să scrie pe lucrările acestuia, cu un creion gros şi roşu, un X mare şi îngroşat şi să îi dea nota 4.
La şcoala la care preda doamna Thompson, trebuia să revizuiască toate caracterizările elevilor, iar pe Teddy îl lăsase intenţionat la urmă. Totuşi, când a deschis dosarul acestuia, a rămas surprinsă să vadă că profesoara din primul an scrisese "Teddy e un copil isteţ, îşi face temele cu grijă, este manierat şi este o plăcere să fii în preajma lui".
Profesoara din clasa a 2-a scrisese "Teddy este un elev excelent, apreciat de colegii săi, dar este tulburat de faptul că mama sa suferă de o boala incurabilă, iar viaţa de acasă trebuie să fie foarte grea"
Profesoara din clasa a 3-a scrisese: "Moartea mamei sale îl afectează foarte mult. Se străduieşte foarte mult, dar pe tatăl său nu îl prea interesează, iar climatul de acasă îl va afecta în curând, dacă nu se va schimba ceva"
Profesoara dintr-a 4-a a scris "Teddy este retras şi nu mai este interesat de şcoală. Nu are mulţi prieteni şi uneori adoarme în timpul orei"
De-acum, doamna Thompson înţelesese problema şi i-a fost ruşine de ce făcuse. S-a simţit şi mai prost când elevii ei i-au adus cadouri de Crăciun, legate cu panglici frumoase şi împachetate în hârtie strălucitoare. Mai putin Teddy.
Cadoul acestuia era împachetat cu hârtie obişnuită de culoare maro. Doamnei Thompson i-a fost greu să îl deschidă în faţa celorlalţi. Unii dintre elevi au început să râdă când a descoperit o brăţară căreia îi lipseau unele pietre şi o sticluţă de parfum pe trei sferturi goală. Ea i-a certat când a observat că brăţara era drăguţă şi parfumul mirosea frumos. Teddy Stallard a rămas după ore în acea zi doar pentru a-i spune "Doamna Thompson, astăzi miroşi exact ca mama".
După ce copiii au plecat, a plâns timp de aproape o oră. În acea zi, a încetat să mai predea citirea, scrierea şi aritmetica şi a început să îi înveţe pe elevi.
Doamna Thompson i-a acordat o atenţie deosebită lui Teddy. Pe măsură ce lucra cu el, mintea sa a început să îşi revină. Cu cât îl încuraja mai des, cu atât acesta reacţiona mai bine. Până la sfârşitul anului, Teddy ajunsese cel mai isteţ elev din clasă si, în ciuda promisiunii că îi va iubi pe toţi la fel, Teddy a devenit alintatul său.
Un an mai târziu, a găsit o scrisoare de la Teddy în care îi spunea ca e cea mai bună profesoara pe care o avusese vreodată.
Au mai trecut încă şase ani până a mai primit un semn de la Teddy. Apoi el i-a scris ca terminase liceul al treilea în clasă şi că ea rămăsese cea mai bună profesoară pe care o avuse.
Patru ani mai târziu, a mai primit o scrisoare care spunea că va termina în curând şi facultatea cu cele mai bune rezultate. Încă o dată o asigura pe doamna Thompson că fusese cea mai bună profesoară.
Apoi au mai trecut încă patru ani şi a mai venit o scrisoare, cu acelaşi mesaj, dar numele expeditorului era schimbat: Dr. Theodore Stallard.
Apoi o nouă scrisoare în care o anunţa că se va căsători. Îi spunea că tatăl său a murit cu câţiva ani în urmă şi o întreba dacă ar vrea să participe la nuntă şi să stea în locul în care stă de obicei mama mirelui. Bineînţeles că a acceptat. Şi a purtat brăţara căreia îi lipseau unele pietre şi a folosit acelaşi parfum pe care îl primise demult de la Teddy.
S-au îmbrăţişat, iar Teddy i-a şoptit la ureche "Mulţumesc pentru că ai crezut în mine. Mulţumesc pentru că m-ai făcut să mă simt important şi mi-ai arătat că pot însemna ceva."
Doamna Thompson i-a şoptit cu lacrimi în ochi "Teddy, ai înţeles greşit. Tu eşti cel care m-a învăţat că pot schimba ceva. Nu am ştiut cum să predau elevilor până te-am întâlnit pe tine."
MORALA:
Nu poţi niciodată să ştii cum poţi influenţa viaţa altora prin ceea ce faci sau prin ceea ce nu faci. Ţine seama de acest lucru în aventura ta prin viaţă şi încearcă să schimbi ceva în viaţa celorlalţi (şi ar fi ideal dacă ar fi în bine).
Şi nu uita: Nimeni nu are dreptul să privească o altă persoană de sus, decât în momentul în care se apleacă şi îi întinde o mână pentru a-l ajuta să se ridice!
